Comentarii sportive

Updated: Jun 17

Lista de mai jos este una cu adevărat specială. Ea este rezultatul unei mari pasiuni de-ale mele, și anume aceea de a urmări sport la televizor. Deși tenisul e mare mea iubire, mă uit la orice: fotbal, înot, volei, atletism, gimnastică, chiar și probe la care sunt nevoită să învăț regulile din mers. La pachet cu plăcerea de a urmări sport vine și amuzamentul de a asculta observațiile comentatorilor sportivi, pe care eu îi consider niște desăvârșiți filosofi. Am grupat astfel cele mai savuroase comentarii pe care le-am auzit pe parcursul carierei mele de om pasionat de sport. Din câte se observă, aceste comentarii sunt foarte diverse: cugetări filosofice despre meci, observații speculative despre viețile personale ale jucătorilor, afirmații despre viață care nu au nicio legătură cu evenimentul sportiv în cauză, aforisme poetice despre antrenorii și iubitele sportivilor, „glumițe” între cei doi comentatori etc. Le înșir mai jos, cu mențiunea că voi reveni asupra acestei liste frecvent.


FOTBAL

  • „Sunt mai multe stele pe Santiago Bernabeu decât sunt pe cer”

  • „Ozil a arestat mingea”

  • „Până și Mediterana ține cu Messi”

  • „Di Maria este un om care și-a învins destinul rău”

  • „E o victorie a celor care cântă la pian [i.e. FC Barcelona] împotriva celor care țin pianul sau taie picioarele pianului [i.e. Manchester]”

  • „Dacă Barca este inima acestei partide, atunci Manchester vrea să fie mintea”

  • „În 25 de ani în lume s-au întâmplat atâtea”

  • „Nu e lipsă de respect să-i dai mingea printre picioare lui Gibbs atunci când ești Messi”

  • „Această încercare a lui Manchester este ca și cum ai pune un tâmplar să cânte la vioară”

  • „Și parcă trandafirul din buzunarul lui Ferguson s-a ofilit după golul lui Pedro”

  • „Mă enervează fotbaliștii care nu se împrietenesc cu fotbalul”

  • „Acesta [i.e. fault-ul] este un răutăcism”

  • „Golul este ca vopseaua pentru o mașină – ca să arate bine exteriorul, să dea bine scorul” urmată de: „Este drăguță această analogie pentru Muller: tatăl lui e inginer la BMW”

  • „Această lovitură pe poartă l-a mai încălzit un pic pe Neuer… fotbalistic vorbind”

  • „Depinde din ce unghi privești pasa… Eh, oricum arbitrul are un singur unghi”

  • „Marcelo are o paletă foarte largă de exprimare sportivă”

  • „Este momentul când, din punct de vedere al scorului, alt jucător a venit”

  • „Corpul își cere drepturile”

  • „Torreira e un jucător mai degrabă de cantitate decât de calitate

  • „Muller învolburează și atacă”

  • „E cam palidă defensiva lui Manchester United”

TENIS

  • „Nadal e tulbure la cap”

  • „Simțiți nuanța sunetului?”

  • „Mingea Sorana Cîrstei”

  • „Antrenorul lui Robin și prietena acesteia”

  • „Acest tiebreak este ca o ruletă rusească”

  • „Mulțimea amuțește. Este o liniște de templu. Suntem în templul tenisului”

  • „A alergat de la un capăt al celuilalt”

  • „Un eventual punct pentru Serena ar crea probleme serioase… Pentru Sharapova, evident”

  • „Înfruntarea dintre cele două belgience pe tabloul feminin”

  • „A făcut break pe serviciul adversarei”

  • „Nadal s-a tulburat la cap. Trebuie să se limpezească”

  • „Face găuri mari în blindajul psihic al lui Berdych”

  • „Ne aflăm în fața unei greșeli active”

  • „Acesta este Tomas Berdych când își dă voie să joace tenis”

  • „Te poți trezi în tenis din morți, din groapă…”

  • „Slice-uri în lamă de ras”

  • „Slice-uri sfârâite”

  • „Nu a fost suficient de nebun”

  • „Nadal a obosit la mușchiul creierului”

  • „Pescarul este permanent în căutarea peștelui”

  • „Trebuie să joace punctul cu două mâini, adică cu reverul”

  • „E clar că lui Verdasco nu îi plac aceste mingi foarte liftate ale lui Verdasco”

  • „Djokovic rămâne Djokovic... Și pe deasupra mai e și sârb”

  • „Ce lung de linie lung... dar nu prea lung”

  • „Și tensiunea are rumoarea ei”

  • „Fiecare își construiește încrederea”

  • „Calculat, dar reținut”

  • „Djokovic e un jucător mai ștințific”

  • „Rafa stă bine cu aerul”

  • „Djokovic e mai uscat”

  • „Nadal e posibil să fi uitat acasă crema cu protecție solară, că doar nu s-a dus să facă o mică plajă... dar nu e exclus”

  • „Cred că dacă virgulă considerăm circuitul profesionist, observăm că virgulă consumul după pierderea unui punct e invers proporțional cu poziția în clasament”

  • „Finală capricioasă”

  • „De obicei se fac 28 de ceasuri din ediția limitată, probabil unul pe zi in fiecare februarie”

  • „Când servește așa, întotdeauna – sau aproape întotdeauna – există gânduri”

  • „Se apropie vremea alergiilor”

  • „Trebuie să joace cu o rachetă nou-nouță, pe care nu a simțit-o încă în mână”

  • „Ar fi cazul să îl vedem pe Rafa nu numai agresiv, dar și ofensiv”

  • „În finală avea să piardă în fața celui care a câștigat titlul”

  • „A primit o banană Del Potro… Pentru că a cerut-o, bineînțeles”

  • „O provocare venită devreme e mult mai binevenită decât mai târziu”

  • „Orice serie se termină cândva… Cel puțin pe planeta noastră. În alte galaxii… Nu știm”

  • „Federer e ca o mașină de gândit”

  • „Parcă e un fel de concurs între cele două lovituri”

  • „Norocul îi ajută pe cei puternici, care au încredere în ei”

  • „E un film pe care l-am mai văzut între cei doi jucători”

  • „Wawinka nu e capabil să găsească argumente tenisistice”

  • „Aici nici chestia cu auto-motivarea, cu furia nu merge, pentru că sunt prieteni. Wawrinka nu se poate înfuria pe Federer”

  • „Cam asta poți să faci când te situezi în fața capodoperei: taci și admiri”

  • „Punctul merită un premiu de frumusețe”

  • „Roger are ceva din calmul unui zeu, unui olimpian”

  • „Ploaia a ocolit Roland Garros-ul în acest an… Să salutăm această generozitate a naturii”

  • „Neputincios sărmanul Wawrinka”

  • „Cred că este imprevizibil inclusiv pentru el însuși”

  • „Ce înseamnă diferența între încredere și neîncredere…”

  • „Are lovituri ca de vată”

  • „Simțul lui este în rachetă, iar ochiul nu face decât să constate că a jucat bine”

  • „Dacă nu ai simțul pământului și serviciul are de suferit”

  • „Deja un schimb de lung mai mingi”

  • „Prietena lui Nadal a fost foarte îngrijorată când Rafa a fost în suferință”

  • „Din nou se află Del Potro într-o situație pe care eu o consider... nepotrivită”

  • „Nu-i suficient să ai norocul de a fi talentat, trebuie să ai și talentul de a avea noroc”

  • „E greu de explicat cum de această minge a ajuns în racheta lui Djokovic. E greu de explicat pentru că mingea a plecat din racheta lui Nadal”

  • „Cred că acesta este trofeul său de suflet, pentru că acolo îl ține, lângă inimă”

  • „Jocul lui Federer este alcătuit dintr-o sumă de ingrediente care, dacă sunt centrate, eu le-aș asemui cu o rază subțire de laser”

  • „Jucătorii extraordinari înving înfrângerea”

  • „Mintea gândește și trupul dansează”

  • „Pe o tablă de șah Federer ar fi cu siguranță regele”

  • „Geniile, în unicitatea lor, devin permanente”

  • „Dacă ar fi o emisiune ‘Elvețienii au talent’, Federer ar câștiga”

  • „Lui Monfils nu-i place să joace tenis, îi place să se joace tenis”

  • „Monfils are capacitate fizică. Am aflat acest lucru când a căzut și i s-a dezvelit coapsa”

  • „A fost out, dar a fost un out frumos”

  • „Acesta este un ghem cu ușa întredeschisă”

  • „Ca la carte atacul! Cu siguranță cărțile lui Edberg dar pe care nu le-a citit Djokovic”

  • „Nishikori are voința durerii”

  • „Ce mișcare e în tribune… E o mișcare specifică New York-ului, e mișcare pe străzi, e mișcare în aer…”

  • „Japonezul [i.e. fostul idol din copilărie al lui Nishikori] a avut cinci semifinale de Grand Slam, dar n-a ajuns niciodată în finală. N-a ajuns în finală pentru că s-a sinucis”

  • „Fiecare tiebreak are povestea lui. Fiecare tiebreak are un alt tiebreak

  • „Când îți pleacă de la cap, se duce la picioare”

  • „Eu cred că pe Simon l-a înghețat pur și simplu scorul”

  • „Miezul de stea din Simona Halep strălucește mai tare decât diamantele de pe ceasul Serenei Williams”

  • „Disciplina e totuși esențială în orice sport”

  • „Kyrgios ar fi trebuit să închidă punctul... în favoarea sa, bineînțeles”

  • „Wawrinka are nevoie de susținerea publicului. Asta a vrut să transmită arătându-și urechea”

  • „Efectiv mingile sună cu totul altfel când le lovește Nadal”

  • „Cei trei [i.e. Federer, Nadal și Djokovic] știu cine sunt, ce misiune au... Pentru că ei nu joacă doar tenis

  • „Federer și Thiem sunt foarte buni prieteni. Mă rog, asta și pentru că împart aceeași limbă... limbă maternă vreau să zic”

  • „Ce vicios e tenisul!”

  • „Până și luna se uită la această finală de Australian Open”

  • „Devine foarte periculos Djokovic când îl calci pe coadă”

  • „Tot felul de insecte în Australia... De fapt, tot felul de multe... animale”

  • „Thiem e foarte fluid. Se poate spune că he is cruising

  • „Marii jucători nu mai au nevoie de antrenori... ei sunt propriii lor antrenori”

  • „Anii trec și cei trei grei [i.e. Federer, Nadal și Djokovic] câștigă. Rar vine un număr patru”

SCHI

  • „Yule întrerupe o secetă de 15 ani de lipsă de victorii pentru elvețieni în competițiile din Austria”

  • „Această domnișoară fană a apărut pe pârtie ca o căprioară de munte de aici din Austria și a destabilizat celula timpului”

  • „Trebuie să strângă clăparii ca să transmită mai bine intenția de la cap la schiuri”

ȘAH

  • Nakamura se holbează în abis... Sau poate abisul se holbează la el. Voi ce credeți?

  • E ciudat că această mișcare i-a scăpat campionului mondial. Dar mai ciudat e că ne-a scăpat nouă, comentatorilor, că doar noi vedem tot de aici, de sus

  • „Dacă Ding joacă așa anulează capcana pe care i-a setat-o lui Magnus”; „Ehh, oricum jocul lui Carlsen e o bestie prea mare ca să fie prinsă cu capcana aia”; „Ai dreptate, e greu să o prinzi pe Godzilla cu o plasă... dar depinde de mărimea plasei”; „... și de mărimea Godzillei”

170 views

Recent Posts

See All

Sfaturi inutile

„Dacă e să fie, o să fie” Traducere: „Nu îți asuma responsabilitatea pentru nimic, pentru că e mai bine să lași totul pe seama sorții. Nu, evident că nu tu faci lucrurile să se întâmple, ele se întâmp

Lucruri pe care nu le înțeleg

de ce la biatlon există o probă de tras cu pușca existența șoriciului ca aliment specificații precum „pui bio” sau „vițel de lapte” în unele meniuri de restaurant de ce beau oamenii suc de roșii în av

Lucruri care mă disperă

Arta „conceptuală” Bărbații cu inel pe degetul mic Corporațiile, corporatiștii, corporatistele, corporatismul Listele care încep cu „5 pași ca să...” sau „5 reguli despre...” sau „5 lucruri pe care le

©2019 by IIT. Proudly created with Wix.com